Mare târg de Sfântul Nicolae la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. De vineri, 30 noiembrie până duminică, 2 decembrie, de la 10 dimineaţa la 6 după-amiaza, suntem aşteptaţi la târgul de la oraş .
Aici, ne spun organizatorii, meşteresc, vând şi se tocmesc cei mai pricepuţi şi faimoşi meşteri din ţară: olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, rudari, iconari...
Meşterii aduc de toate pentru toţi, daruri tocmai bune,pe care Moşul să le pună-n ghete: sorcove, linguri, ţuică, vin, turtă dulce, cozonaci, miere, plăcinte, cofeturi, fluiere, ocarine, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, strachini, jucării, icoane, pristolnice, marame, mobilier pictat, carafe, chimire, genţi, alambicuri, blidare, copăiţe, cavale, păretare, lăicere, ştergare, lăzi de zestre, cătrinţe, cămăşi, fote, cahle, clopotei, zurgălăi şi câte şi mai câte.
Şi după ce veţi fi cumpărat daruri, poate aveţi vreme să asculaţi şi o mică legendă a Sfântului Nicolae (Sânnicoară), prăznuit, după cum ştim, la 6 decembrie.
“Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail sta de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoape, doar, doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară. Primăvara Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără. Atunci este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scăpa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai…
Iarna înce