Mai multe percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în judeţele Argeş şi Olt şi în Capitală, fiind vizate 16 persoane suspectate de evaziune fiscală prin achiziţii de autoturisme de lux din spaţiul intracomunitar, fără plata taxelor, prejudiciul fiind de aproximativ două milioane de euro.
La acţiune participă procurori DIICOT, poliţişti ai BCCO Pitesti şi lucrători DGIPI, fiind organizate şase percheziţii care vizează 16 persoane suspectate de evaziune fiscală, acestea urmând să fie duse la audieri la DIICOT Piteşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit anchetatorilor, gruparea infracţională a fost constituită de şase persoane, iar ulterior la aceasta au aderat alte zece persoane.
Cei 16 membri ai grupării sunt suspectaţi că în perioada 2009-2012 au înfiinţat societăţi comerciale prin care au importat peste 1.000 de autoturisme de lux din spatiul intracomunitar, fără a plati taxele la bugetul de stat. La scurt timp, pentru a-şi pierde urma, membrii grupării cesionau firmele unor alte persoane, mai spun anchetatorii.
Prejudiciul produs de această grupare, în urma importurilor de maşini de lux, fără plata taxelor, se ridică la aproximativ două milioane de euro.