Preşedintele Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, spune că angajatorii din judeţ, atunci când întocmesc sesizări, având dubii că persoanele care sunt în concediu medical ar fi efectiv bolnave, nu ştiu să întocmească reclamaţiile.
Ilişuan afirmă că unii angajatori solicită Casei de Asigurări să verifice dacă diagnosticul pus de medici este corect, diagnostic pe baza căruia salariaţii lor au intrat în concediu medical.
"Am primit în ultima vreme câteva cereri din partea unor angajatori prin care ni se solicită să verificăm dacă concediile medicale acordate unor persoane sunt legale, dacă diagnosticul există în mod real şi aşa mai departe.
Noi nu verificăm dacă diagnosticul a fost pus de medic corect sau nu, sau dacă bolnavul este închipuit sau nu. Noi verificăm, la cererea angajatorului, facem cu el echipă, dacă respectiva persoană, în perioada concediului medical, este la domiciliu, în anumite intervale orare, care sunt stabilite între 08.00-11.00, 12.00-17.00, 18.00-20.00 şi dacă urmează tratamentul prescris de medic. Asta este toată atribuţia noastră. Şi asta, începând cu a şasea zi de concediu medical, pentru că primele cinci zile de concediu medical sunt plătite de angajator", spune Camelia Ilişuan.
Aceasta mai spune că sunt cazuri de angajatori care au trimis solicitările de control după ce concediul medical s-a încheiat.
"Adică noi să controlăm dacă ce s-a dat a fost real sau nu. Noi putem verifica la medicul de familie doar din punct de vedere scriptic, dacă există concordanţe între ceea ce s-a scris în registrul de consultaţii, în fişa pacientului, în diagnostic, dacă corespund tratamentele. Asta e tot ce putem face noi! Nu putem verifica medicul de familie sau medicul specialist dacă diagnosticul a fost corect sau nu.
Apoi mai sunt angajatori care fac reclamaţii dar fără să dea ni