IAŞI. Noul operator de termoficare al municipiului Iaşi are ca şi client un prim agent economic. Conducerea Dalkia a făcut public astăzi că în portofoliul de clienţi s-a adăugat un client important, respectiv Centrul Comercial eGros de pe Calea Chisinaului, nr. 29. Contractul de racordare la sistemul centralizat de termoficare a fost semnat de reprezentanţii celor doua societăţi şi prevede furnizarea energiei termice la începutul lunii decembrie.
”Iniţial, clientul alesese o soluţie individuală la care însă a renunţat, înţelegând avantajele pe termen scurt, mediu şi lung ale racordării la termoficarea centralizată. Cele aproximativ 1 000 de spaţii comerciale ce vor funcţionaîn cadrul Centrului Comercial eGros reprezintă echivalentul de consum anual al 420 apartamente, sau a 10 blocuri cu câte 10 etaje. Este vorba de spaţii comerciale ce ocupă o suprafaţă de 40 000 metri pătraţi unde se vor vinde produse alimentare, metalochimice, textile, de îmbrăcăminte, cosmetice, jucării, electrice, nonalimentare şi altele”, a declarat Ana Maria Icătoiu, director de marketing şi comunicare al Dalkia România.
Centrul Comercial eGros, ce oferă clienţilor săi 1 000 locuri de parcare, va fi inaugurat peste circa 2 săptămâni
IAŞI. Noul operator de termoficare al municipiului Iaşi are ca şi client un prim agent economic. Conducerea Dalkia a făcut public astăzi că în portofoliul de clienţi s-a adăugat un client important, respectiv Centrul Comercial eGros de pe Calea Chisinaului, nr. 29. Contractul de racordare la sistemul centralizat de termoficare a fost semnat de reprezentanţii celor doua societăţi şi prevede furnizarea energiei termice la începutul lunii decembrie.
”Iniţial, clientul alesese o soluţie individuală la care însă a renunţat, înţelegând avantajele pe termen scurt, mediu şi lung ale racordării la termoficarea centralizată. Cele aproximativ 1