Vrăjiţi de pâinea turcească din anii '90, românii s-au obişnuit să consume pâine albă şi pufoasă. Cei care au mizat pe piaţa pâinii de calitate sunt acum în pragul falimentului
Românii mănâncă de trei ori mai multă pâine decât media europeană. Conform ABI International (organizaţie mondială pentru controlul alimentelor), un român consumă, în medie, 320 de pâini pe an. Un studiu de anul trecut despre consumul de pâine în ţara noastră relevă că 77% din cetăţenii României preferă cea mai nesănătoasă pâine, adică pâinea albă, lipsită de fibre şi de seminţe. Este pâinea cea mai ieftină, fabricată în condiţii şi cu ingrediente incerte, fără ambalaj şi fără termen de expirare.
Efectele pentru sănătate, pe termen lung, sunt dintre cele mai grave. Nutriţioniştii avertizează că pâinea făcută din făină albă favorizează apariţia problemelor digestive, contribuie la creşterea colesterolului şi îl expune pe consumator la diabet, pentru că procesul de obţinere a făinii albe implică mai multe procese chimice de eliminare a cojilor şi a tărâţelor din grâu.
Dar cei mai afectaţi pe termen scurt de acest fenomen sunt producătorii care au investit în maşini capabile să scoată pe bandă pâine sănătoasă. Fabrica Spicul are o istorie de aproape 170 de ani. A fost, în prima parte a secolului trecut, şi este, şi acum, furnizorul de pâine al Casei Regale a României. Gheorghe Ilie, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Spicul, vorbeşte despre anevoiosul drum al pâinii de calitate către mesele românilor.
O AFACERE CU BANI MULŢI
Aparent, povestea fabricii Spicul este una de succes. A fost printre cele mai mari fabrici de pâine din România comunistă. După Revoluţie, fabrica a fost privatizată prin PAS (Programul Acţiunilor Salariaţilor). 700 de salariaţi au cumpărat, practic, fabrica, plătind, în 10 ani, 7,5 milioane de dolari către