În calendarul popular, noaptea de 29 spre 30 noiembrie, premergătoare sărbătorii de Sântandrei, este noaptea magică a strigoilor în care, aşa cum ne spune etnograful Mihai Camilar, strigoii morţi (care provin din sufletele decedaţilor) se întâlnesc cu strigoii vii (care provin din sufletele celor născuţi din două rude apropiate).

„Strigoii - scrie el în lucrarea - se întâlneau pe la intersecţiile drumurilor, pe locurile înalte sau prin pădurile neumblate şi se încăierau, luându-se la bătaie cu coase, limbile meliţelor, cu bâte, până ce se desemna un singur învingător, care devenea conducătorul cortegiului de strigoi vreme de un an”.

Poporul, păstrător al acestor taine mitologice, „preîntâmpina acţiunea malefică a strigoilor (luarea manei laptelui, sugerea sângelui, privarea de bărbăţie...) prin anumite mijloace paşnice: ungerea cu usturoi a porţilor, a uşilor, a ferestrelor, a clanţelor, a copiilor şi a animalelor între coarne, se ascundeau coasele, furcile şi meliţele”.

În această noapte, fetele de măritat făceau farmece şi vrăji pentru aflarea viitorului bărbat. Era totodată noaptea „păzitului usturoiului”; fetele şi băieţii se adunau în grupuri într-o casă, căreia îi ungeau uşile şi ferestrele cu usturoi, aduceau mâncare, băutură şi muzicanţi şi petreceau cu cântec şi joc. „Într-o covată - scrie Mihai Camilar - fiecare participant la această petrecere nocturnă punea la sosire câte trei căpăţâni de usturoi, pe care-l păzea o bătrână plătită în acest sens (băieţii căutau prin vicleşug să fure usturoiul fetelor)”.

Către dimineaţă, tinerii ieşeau în curte, iar un băiat „juca covata cu usturoi” acoperită cu o broboadă roşie. Petrecerea se încheia cu „împărţirea usturoiului”, care era apoi păstrat peste an la icoane şi folosit ca leac pentru vindecarea unor boli şi pentru f