Renaşterea separatismului unor regiuni europene este un efect colateral al crizei economice. Apăsate de îndatoarre, guvernele centrale tind să impună mai multe sacrificii regiunilor.

Acestea, mai ales acolo unde exista deja o puternică mişcare separatistă, încep să considere că ar avea de câştigat din independenţă. Nu numai că acest lucru este destul de discutabil, ci şi merge în direcţia contrară a lucrului de care Uniunea Europeană are nevoie: controlul bugetar şi fiscal unificat, în vederea disciplinării cheltuielilor publice. Este, de exemplu, cazul Cataloniei, regiune din nord-estul Spaniei, cu o populaţie de 7,5 milioane de locuitori şi cu o economie de dimensiunea celei a Portugaliei, cu o mare forţă de export. Locuitorii săi vorbesc catalana şi se consideră diferiţi de restul Spaniei. Înrăutăţirea crizei spaniole a impulsionat puternicul separatism local. Atunci când preşedintele guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, a respins o revizuire a acordului referitor la impozite cu liderul catalan, acesta a convocat alegeri anticipate.

Scrutinul de duminică a indicat o creştere a forţelor politice separatiste, însă, în acelaşi timp, o divizare care poate le va obliga să amâne convocarea unui referendum. Coaliţia conservatoare Convergenţă şi Unitate, care guvernează regiunea, a pierdut 12 locuri şi a rămas cu 50, în timp ce Stânga Republicană şi-a dublat reprezentarea, ajungând la 21 de deputaţi. Amândouă forţele sunt separatiste, dar nu sunt de acord în privinţa căii de urmat. Oricum, preşedintele guvernului catalan, Artur Mas, a promis să meargă mai departe cu planurile. Madridul susţine că revenidcarea constituie o încălcare a Constituţiei şi afirmă ca o va bloca. Criză la vedere, încă una.

În Italia, unul dintre partide, Liga Nordului, susţine că separarea acestei regiuni de guvernul de la Roma, jucându-se cu resentimentul locuitorilor ca