Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea CCR Iulia Motoc organizează pe Facebook o discuţie despre AMANTA UNUI PROFESOR CANDIDAT LA PARLAMENTARE. UPDATE: Motoc revine cu nume

Publicat in Gandul, miercuri 28 noiembrie 2012 · ·

Judecătorul CCR Iulia Motoc vorbeşte, în câteva postări postări publice pe contul său de Facebook, despre o presupusă relaţie extraconjugală a unui profesor de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, iniţial doar sugerând că este vorba despre Daniel Barbu, candidat USL într-un colegiu de senator din Sectorul 3 la alegerile din 9 decembrie. Întrebată de gândul dacă statutul său de judecător al Curţii Constituţionale nu i-ar cere mai degrabă să se abţină de la astfel de dezbateri pe Facebook, Iulia Motoc a negat.

UPDATE 11.45 Dacă ieri, când publica primele postări referitoare la relaţia extraconjugală de la Ştiinţe Politice, Iulia Motoc justificaabordarea acestui subiect prin faptul că nu a menţionat niciun nume, referindu-se strict la o situaţia care poate fi considerată hărţuire sexuală, astăzi judecătorul CCR revine cu o postare explicită, referitoare la un schimb de e-mailuri între Daniel Barbu, şi studenta respectivă. "Corespondenţa dintre Daniel Barbu şi fosta studentă a fost depusă demult la Rector şi este de notorietate. Va fi publicată într-o zi pentru că demonstrează trafic de influenţă etc. Restul sunt calomnii", a scris judecătorul CCR, pe acelaşi cont public, în urmă cu câteva minute.

Foto: Facebook

Motoc susţine că statutul de judecător nu o împiedică să facă astfel de afirmaţii pe reţelele de socializare cât timp are şi calitatea de profesor universitar în facultatea respectivă.

"Este banal ca un profesor universitar să aibă relaţii extraconjugale cu o studentă, devenită apoi asistentă universitar, lector, conferenţiar etc? Colegii mei de la Facultatea de Ştiinţe Politice ştiu la cine mă refer", a scris astăzi judecătorul Curţii Constituţionale pe contul său de pe site-ul de socializare, explicând într-un comentariu că se referă la "acelaşi personaj care se ocupă şi de fonduri". Or, acuzaţiile

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 4 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 6 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 5 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 10 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 13 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 10 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Marius Budăi, despre salariul minim din 2026: „Nu va fi îngheţat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va creşte”

Buna ziua Brasov acum 54 minute
Deputatul PSD Marius Budăi (foto) a afirmat marţi, 14 octombrie, că salariul minim va creşte anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislaţiei naţionale şi europene” în vigoare. „Salariul minim va creşte în anul următor! N

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°