Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem nevoie de unitate!

Publicat in Viata Medicala, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Undeva, în spatele cuvin­telor, suntem, înainte de toate, oameni şi suntem români. Acolo ar trebui să fie echilibru şi responsabilitate, înţelepciune şi răbdare. Cuplul de calităţi, care, necesare şi suficiente, înclină balanţa în favoarea unui popor căruia îi aparţinem (şi aşa şi trebuie să fie) nu numai cu numele. Ne-am tot jucat cu vorbele mari până când le-am rătăcit sensul real. Le-a devenit, astfel, imposibil să-şi mai îndeplinească mi­siunea lor mobilizatoare, lucind doar palid de atâta nesăbuită folosinţă. Adevăr rămas valabil şi astăzi, la răsăritul unui timp pe care ni-l dorim european. Suntem pe cale să devenim o rotiţă dintr-un mecanism care, bine gândit, a motorizat Europa. Ni se cere doar să ne aliniem la standarde tehnice pe care nu le putem atinge foarte uşor, dat fiind că handicapul nostru de start nu se măsoară în câţiva ani, ci în dec Publicitate enii. Important este că motorul ne aşteaptă. Ne-a prevăzut deja locul în viitorul angrenaj. Îşi măsoară deja (în bugete de miliarde de euro) capacitatea de stimulare a rotiţei, pregătind-o să facă faţă exigenţelor funcţionării la standardele cerute. Nu se mai pune problema dacă şi nici când (aşa cum ne-am tot frământat ani de zile), ci cum. Avem exprimarea fermă a voinţei europene pentru integrarea României, avem şi termene, avem şi soluţii. Ne lipseşte încă propriul angajament total şi necondiţionat, al societăţii în întregul ei, efortul unic naţional, unitatea şi solidaritatea dincolo de orice alte interese personale sau de grup. Haideţi să vedem pădurea şi nu copacii, întregul şi nu părţile. Întrebaţi-i, pe cei care plâng respirând aerul României, cum e să te simţi şi să fii din nou acasă. Întrebaţi-i cum arată visele lor, retrăindu-şi copilării şi tinereţi fericite într-o ţară atât de generoasă încât devine imposibil s-o uiţi sau să n-o doreşti. Dorul şi ataşamentul de ea îi ţine aproape

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°