IAȘI. Joi, 29 noiembrie, filmul „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, elogiat de publicaţii din ţară şi din străinătate şi propus de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, va avea o proiecţie specială la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, de la ora 18.00. „După dealuri” este unul dintre cele mai vizionate filme româneşti ale anului, cu peste 46.000 de spectatori în cinematografe, până în prezent.
Distribuitorul filmului de la nivel national a precizat că pelicula a câştigat la sfârşitul săptămânii trecute trofeul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Mar del Plata (Argentina), cel mai important eveniment de gen din America de Sud, şi Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Gijon (Spania). Cele două trofee se adaugă şirului de distincţii obţinute de film de la Cannes încoace, unul dintre cele recente fiind şi Premiul publicului în secțiunea Balcan Survey a Festivalului Internațional de Film de la Salonic.
Din 21-22 noiembrie, „După dealuri” rulează în cinematografele din Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg, patru dintre cele aproximativ 40 de ţări în care filmul are distribuitor. Cronicile care însoţesc lansarea sunt entuziaste, publicaţii precum „Le Figaro” sau „La Croix” recomandând filmul drept unul dintre cele mai bune intrate în sălile de cinema la final de an.
Publicaţia „La Croix” scrie că „La cinci ani după ce a luat Palme d’Or, Cristian Mungiu revine cu un film magistral, plasat într-o mănăstire ortodoxă”. Amintind de premiile obţinute la Cannes pentru scenariu şi interpretare feminină, „La Croix” notează că „această operă austeră cu imagini foarte frumoase ar fi putut fi recompensată şi pentru incontestabilele sale calităţi formale: cadrele, lumina, forţa incredibilă a planurilor-secvenţă care, de două-trei ori, îl lasă pe spectator fără cuvinte”.
În