Oraşul Râşnov a fost atestat ieri „Staţiune Turistică de Interes Naţional” prin Hotărâre de Guvern
Pe lângă Poiana Braşov şi Predeal, judeţul nostru mai are, de ieri, o staţiune turistică de interes naţional. Pentru a primi acest statut, zona trebuie să îndeplinească mai multe criterii obligatorii, dar şi suplimentare, pe care „Oraşul Rozelor” deja le-a „bifat”.
Hotărârea de Guvern care atestă noul statut al Râşnovului a fost adoptată ieri şi a fost luată după ce documentaţia Primăriei Râşnov a fost aprobată de o comisie specială a Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale şi a obţinut avizele Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei.
În privinţa criteriilor obligatorii, zona trebuie să fie într-un cadru natural, fără poluare. De asemenea, trebuie să dispună de existenţa utilităţilor urban-edilitare (asistenţă medicală permanentă, punct de prim ajutor şi mijloc de transport pentru urgenţe medicale, amenajarea şi iluminarea locurilor de promenadă, reţea de apă curentă, canalizare, un număr minim de 500 locuri în structuri de primire turistice clasificate, serviciu de salvamont, terenuri de joacă pentru copii). Aşacum stă bine unei staţiuni turistice, trebuie să existe şi servicii de informare şi promovare turistică (semnalizarea obiectivelor turistice, realizarea de materiale de promovare turistică).
Criteriile suplimentare pentru atestare vizează existenţa unei săli de spectacole, cinematograf, parcuri, amenajări pentru practicarea sporturilor, centre de informare turistică, cu personal permanent care să deservească permanent centrul – cetate şi sediul primăriei, organizarea de evenimente turistice, culturale şi sportive, cu caracter de repetabilitate pe bază de calendar.
„Mă bucur că am reuşit să rescriem istoria. Am recâştigat un statut pe care Râşnovul îl avea acum 80 de ani, dar l-a pierdut după instaurarea