Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finalizarea școlii din Sadova, unul dintre obiectivele deputatului Gospodaru

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Finalizarea construcției Şcolii cu clasele I-VIII din comuna Sadova reprezintă unul dintre obiectivele principale ale deputatului PDL Dan Gabriel Gospodaru pentru următorul mandat. Gospodaru, care candidează din partea Alianței România Dreaptă în Colegiul 10 Gura Humorului-Câmpulung Moldovenesc pentru Camera Deputaților, a declarat că pentru terminarea lucrărilor la unitatea de învățământ din Sadova, unde învață 250 de elevi, ar mai fi nevoie de şapte miliarde de lei vechi, bani pe care-i va atrage din surse guvernamentale. Parlamentarul democrat-liberal a subliniat că la școală mai este de finalizat corpul C și sala de sport. El a precizat că lucrările, care au fost tergiversate o perioadă, au fost reluate în vară, după ce în fruntea administrației locale a ajuns primarul Mihai Constantinescu, „un om harnic care se străduiește foarte mult”. Gospodaru a menționat că o parte din fondurile necesare pentru construcția școlii din Sadova au fost alocate și ca urmare a demersurilor sale pe care le-a făcut în acest mandat.

„Lucrările la Şcoala cu clasele I-VIII din Sadova au început în 2006, dar finalizarea lor este tergiversată din lipsă de fonduri. Din păcate, Primăria Sadova nu-și permite să finanțeze din fonduri proprii lucrările la școală, fiind nevoie de alocații bugetare guvernamentale. Am reușit prin demersurile făcute în acest mandat să aduc o parte din fonduri și sper să reușesc să aduc și restul de şapte miliarde de lei vechi, cât mai este nevoie pentru finalizarea investiției. Asta împreună cu primarul comunei, care este un om de ispravă și care se implică foarte mult în rezolvarea problemelor din comunitate”, a spus Gospodaru.

El a adăugat că finalizarea școlii reprezintă un obiectiv extrem de important pentru comuna Sadova, o comună aflată în coasta municipiului Câmpulung Moldovenesc. „Ar dispărea astfel dorința unor părinți de a-și muta copiii

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan a avut CONSULTĂRI cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor. Observaţiile BNS la proiectul de reducere a cheltuielilor

Gandul acum 48 minute
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții patronatelor și sindicatelor. Participanții au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar. Blocul Naţional Sindical, una dintre conf

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 4 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Rămas bun, Mihai Leu! Fostul campion mondial la box a fost condus pe ultimul drum

Cancan acum 18 minute
Ziua de 4 iulie 2025 va rămâne pentru totdeauna în memoria celor care l-au cunoscut și apreciat pe Mihai Leu! Marele sportiv a fost condus astăzi pe ultimul drum, iar familia, prietenii și apropiații au venit în număr mare la Hunedoara, orașul natal

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 7 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Decizia privind controlul judiciar al lui Călin Georgescu, amânată pentru 7 iulie

Mediafax acum o ora
Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au amânat decizia în privința controlului judiciar, măsură aplicată lui Călin Georgescu în dosarul penal pentru care a fost trimis în judecată. O hotărâre în acest sens va fi luată pe 7 iulie. Călin Georgescu a

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Salrom, precizări despre INDEMNIZAȚIA directorului general: „Remuneraţia fixă brută lunară de 38.776 lei a fost stabilită de AGA în 2024”

Gandul acum o ora
Radu Miruţă – ministrul Economiei – a afirmat că directorului general al Salrom i s-a mărit salariul de la 32.000 la 38.000 de lei imediat după tragedia de la Praid, iar reprezentanții societății au reacționat printr-un comunicat de presă în care au

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum 5 minute
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Zelenski condamnă atacul masiv al Rusiei după o „noapte brutală” şi solicită presiuni la scară mare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a condamnat vineri atacul rus „deliberat masiv şi cinic” asupra capitalei Kiev şi a altor regiuni ale Ucrainei, soldat cu cel puţin 23 de răniţi. El şi-a în

Trei minori și 11 adulți, răniți într-un accident rutier între cinci autoturisme, un autotren și o autoutilitară, pe autostrada A1 Deva-Nădlac

Ziua Constanta acum 2 ore
O coliziune între cinci autoturisme, un autotren și o autoutilitară, a avut loc, vineri, 4 iulie 2025, pe autostrada A1 Deva-Nădlac, la kilometrul 427, pe sensul de mers spre Deva, în zona localității Margina, județul Timiș. Potrivit Centrulului, 3

Vremea

București
acum

35°
vin.

19°/36°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/38°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

20°/39°
Constanta
acum

34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
Timisoara
acum

37°
vin.

17°/38°
sâm.

15°/33°
dum.

21°/40°
lun.

22°/37°