Consiliul extraordinar al UE dedicat bugetului multianual s-a încheiat cu un eşec previzibil. Ba chiar, dacă-i privim pe liderii europeni drept ceea ce sînt – nişte politicieni –, am putea bănui că e vorba şi de un eşec programat.

Era limpede pentru marile puteri europene, singurele care contează într-o organizaţie cu egalitate a tuturor membrilor săi doar de faţadă, cum s-a mai întîmplat de atîtea ori pînă acum în Istorie, că reducerea cheltuielilor nu va fi înghiţită uşor. Pe de o parte, de birocraţia de la Bruxelles, semănînd tot mai mult cu birocraţia mecanică şi ghiftuită a răposatului Imperiu Austro-Ungar, pe de alta, de statele rupte-n fund, dar şmechere, din Estul şi Sudul Europei, în care cerşetoria e o stare intelectuală. În aceste condiţii, Consiliul Extraordinar a fost gîndit ca un moment psihologic de adaptare după şocul propunerilor de reducere, şi ele dinadins exagerate, pentru că adevăratele propuneri, prevăzînd sumele vizate de la început, să treacă în aplauzele celor încredinţaţi că Dracu’ nu e atît de negru.

Eşecul Consiliului a fost salvarea lui Traian Băsescu la întoarcerea în ţară.

Nu trebuia cine ştie ce dibăcie analitică pentru a intui că indiferent ce hotărîre ar fi fost luată, Armata Roşie a propagandei USL l-ar fi tocat mărunt-mărunt pe Traian Băsescu, pentru că, vezi Doamne! n-a apărat interesele României. Victor Ponta ar fi luat din nou la rînd televiziunile de ştiri pentru a se sumeţi de cît de Ştefan cel Mare ar fi fost el dacă s-ar fi dus la Bruxelles în locul preşedintelui. Eşecul Consiliului a fost o salvare şi pentru noi, cei obligaţi să-i ascultăm pe politicieni în trăncăneala lor stupidă şi contracost.

Indiferent ce hotărîre s-ar fi luat, maşinăria de diversiuni a USL ne-ar fi pisat la cap cu fanteziile naţionalismului ros de molii:

România demnă, România a mai ţîţoasă din lume; România care trebuie să b