O chestiune controversată în ceea ce priveşte anevrismele intracraniene nerupte rămâne atitudinea terapeutică. Despre factorii decizionali implicaţi şi metodele de tratament discută dr. R. Copaciu, dr. D. A. Nica şi prof. dr. A. V. Ciurea.
Anevrismele reprezintă o dilataţie anormală în peretele arterial, survenită secundar unei modificări în structura anatomică a acestui perete (fig. 1). Factorii etiologici incriminaţi în apariţia anevrismelor intracraniene sunt (1): Factori anatomici. Structura anatomică a arterelor intracraniene diferă faţă de cele extracraniene astfel: în tunica medie şi adventice este mai puţin ţesut elastic, tunica medie are mai puţin ţesut muscular, adventicea este mai subţire şi lamina internă elastică sunt mai proeminente. Factori dobândiţi: • interni – hipertensiunea arterială, ateroscleroză, emboli (mixomul atrial) • externi – fumatul, traumatismele, infecţiile (anevrisme micotice). Factori genetici: • defect congenital în structura peretelui arterial • asocierea cu diverse afecţiuni genetice – boala renală polichistică, sindromul Ehler-Danlos tip IV, alte afecţiuni ale colagenului de tip 3, pseudoxanthoma elasticum, deficitul de alfa1-antitripsină, sindromul Marfan, neurofibromatoza de tip I, scleroza tuberoasă.
Tipuri de anevrisme
Saculare– dilataţii sferoidale ataşate de arteră prin colet (îngust sau larg – sesil). Fusiforme – dilataţie globală a unui segment de vas, care se poate forma în urma unei disecţii între tunicile vasculare (anevrisme disecante). Anevrismele saculare sunt localizate predominant în circulaţia anterioară (85–95%), cele mai multe fiind în artera comunicantă anterioară (ACoA) – 30%, artera comunicantă posterioară (ACoP) – 25% şi artera cerebrală medie (ACM) – 20%. Restul anevrismelor se găseşte în circulaţia posterioară, alături de cele fusiforme (care apar mai ra
