Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sate şi oraşe

Publicat in Dilema Veche, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Brasilia, oraşul preconstruit despre care am învăţat prin gimnaziu, m-a fascinat ca idee. Cum o fi să faci un oraş şi abia apoi să se mute lumea în el? Ei bine, asta se întîmplă la Belval, unde am locuit pentru un an. Aici, a fost cîndva o uzină siderurgică, parte a acelei industrii care, timp de un secol, a asigurat Luxemburgul că nu va fi complet sărac. Asta se întîmpla înainte ca Marele Ducat să descopere industria bancară. După ce minele şi-au epuizat zăcămintele, fosta uzină siderurgică a fost în bună măsură dezasamblată. Pe teritoriul ei şi în împrejurimi se construieşte acum un oraş, centrat în jurul a ceea ce va fi Cité des Sciences. Tînăra universitate luxemburgheză, înfiinţată în 2003, primeşte aici un campus nou. Corpurile principale ale clădirii urmează a fi date în folosinţă în 2014. Nişte blocuri masive din beton şi sticlă. Biblioteca va fi însă o fostă hală industrială, complet rearanjată. Alte bucăţi gigantice din uzină sînt păstrate ca elemente de decor, acoperite de puţină verdeaţă. Vasta Place de l’Académie e mărginită de viitoarea bibliotecă şi de trei din cele şase construcţii deja funcţionale: sediul imens al unei bănci, în fapt trei imobile uriaşe unite de pasarele, vopsite în roşu – culoarea solurilor locale şi a minereului de fier ce a dat zonei numele de Terres Rouges; un hotel Ibis, jumătate hotel, jumătate bloc de locuinţe; ansamblul mall-ului, înglobînd două clădiri, ceva mai mari decît Afi Cotroceni, şi cărora le este anexată gara vermiformă şi Rock-Hall, unde are loc măcar un concert pe săptămînă. În jur, totul este un şantier. În cîteva clădiri de birouri se lucrează la finisajele interioare. În spatele bibliotecii este un centru de cercetări care deja funcţionează. Un kilometru mai departe e un altul. În rest, gropile unde se vor turna cîndva fundaţii. Străzile deja există, cu un asfalt perfect, cu treceri de pietoni, cu indicato

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 4 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 5 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 6 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 4 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 9 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°