Maniera imprudentă în conducere a stat la baza producerii a două accidente de circulaţie soldate cu vătămarea corporală a cinci participanţi la trafic.
Primul accident de circulaţie s-a produs în jurul orelor 12:00, pe DJ 673 A, – Strâmba Vulcan, pe raza comunei Ciuperceni. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti ai Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, s-a constatat că B.D.M., de 22 ani, din comuna Mătăsari, judeţul Gorj, în timp ce conducea un autocamion, din direcţia Mătăsari în direcţia Ciuperceni, într-o curbă la stânga, pe fondul neatenţiei în conducere şi al neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul volanului şi părăsind partea carosabilă, s-a răsturnat cu autovehiculul condus în şanţ. Urmare a accidentului, conducătorul auto şi un pasager de 30 ani, din comuna Mătăsari, au suferit leziuni corporale uşoare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Copil de patru ani, rănit în accident
Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe DE 79, pe raza comunei Bîlteni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. Urmare a primelor cercetări efectuate la faţa locului de către poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari, s-a constatat faptul că S.V., de 29 ani, din comuna Aninoasa, judeţul Gorj, în timp ce conducea autoturismul proprietate din direcţia Rovinari în direcţia Turceni, pe fondul neatenţiei în conducere a părăsit partea carosabilă şi intrat în coliziune cu un cap de pod. Accidentul de circulaţie s-a soldat cu rănirea conducătorului auto şi a doi pasageri de 31 ani şi respectiv 4 ani, ambii din comuna Aninoasa, judeţul Gorj. Victimele au fost transportate la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe bi