Echipa de campanie a candidatului USL în Colegiul 5 pentru Camera Deputaţilor, Laurenţiu Ţigăeru Roşca, a ajuns din nou la Bilieşti. „Deşi în vară au ales un primar din partea fostei puteri, pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, cei mai mulţi dintre localnici sunt gata să voteze cu candidaţii Uniunii Social Liberale. Peste tot pe unde a mers echipa USL, oamenii din Bilieşti au stat bucuroşi de vorbă cu colegii mei fiind cât se poate de interesaţi de planurile viitorului Guvern USL condus de premierul Victor Ponta. După fiecare discuţie de acest gen, oamenii ne-au spus că programul de guvernare propus de USL este cel mai credibil şi singurul, după părerea lor, în stare să scoată România din actuala criză socială, politică şi economică“, precizează Laurenţiu Ţigăeru Roşca.
Open publication - Free publishing - More monitorul