Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exxon caută platforme de foraj pentru zăcământul Neptun

Publicat in Observator de Constanta, joi 29 noiembrie 2012 ·

Petroliştii din Marea Neagră vor fi plătiţi cu 750 de milioane de dolari

Lucrările de foraj în Marea Neagră vor demara în forţă, începând de anul viitor. Compania americană ExxonMobil a lansat o licitaţie pentru lucrările de foraj petrolier în perimetrul Neptun. Valoarea lucrărilor este estimată între 250 şi 750 de milioane de dolari, iar durata contractului de foraj este de 48 de luni. Exxon intenţionează să contracteze lucrări de foraj pentru un număr de la una la şapte sonde în perimetrul menţionat mai sus, iar data-limită de depunere a ofertelor este 7 ianuarie 2013. Lucrările vor fi finanţate integral de către ExxonMobil.

OMV Petrom a anunţat, în luna februarie, că în perimetrul Domino-1 din blocul Neptun, situat la 170 de kilometri în largul Mării Negre şi deţinut în cote egale cu ExxonMobil, a descoperit rezerve de gaze naturale, estimate preliminar între 43 şi 85 de miliarde de metri cubi. Sonda Domino 1 este situată la 170 de kilometri de ţărm. Se estimează că adâncimea sondei va fi de peste 3.000 de metri sub nivelul mării. Potrivit unor declaraţii ale reprezentanţilor Exxon, în faza de explorare, costurile companiilor vor fi de circa un milion de dolari pe zi. Dacă vor descoperi petrol şi gaze în acest perimetru, etapa de dezvoltare şi producţie va necesita investiţii între 3 şi 10 miliarde de dolari.

Zăcământul descoperit este suficient pentru a asigura consumul pentru patru ani al României. Specialiştii în petrol susţin că rezervele mari de gaze descoperite recent în Marea Neagră vor reduce dependenţa energetică de Rusia în următorii ani. În prezent, România importă din Rusia 20% din necesarul de gaze naturale, însă rezervele naţionale cunoscute sunt pe cale de a se epuiza. De asemenea, Bulgaria şi Ucraina depind tot de Rusia pentru a face faţă consumului de gaze, astfel că exploatarea rezervelor din Marea Neagră ar putea începe până

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 16 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 14 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 31 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 30 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 31 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°