Revoluţia din decembrie 1989 a scos România de sub mantia grea a comunismului. Mii de oameni au ieşit în stradă şi şi-au cerut drepturile. Unii au murit în speranţa unei ţări mai bune, unii au luptat cu trupurile lor, gata să înfrunte moartea, alţii au participat la marşuri şi au scandat din toată inima "Libertate", alţii doar au privit.

Dacă nu ar fi fost acei oameni care să înceapă mişcarea revoluţionară, destinul României poate ar fi fost cu totul altul astăzi. Pe ei legile statului român şi-au dorit să îi protejeze şi să îi recompenseze, însă pe lângă ei s-au strecurat alţi români care au profitat şi au văzut în titlul de revoluţionar o oportunitate de a face bani.

Imediat după Revoluţie beneficiau de aceste drepturi date de lege (revoluţionarii urmau să primească indemnizaţii lunare cuprinse între 30% și 160% din salariul mediu brut pe economie. Iar urmaşii celor decedaţi primeau, o singură dată, şi o sumă de 60.000 de lei, iar răniţii 40.000 de lei ) sub 5.000 de persoane.

Însă paradoxul abia acum vine, în loc ca numărul lor să scadă odată cu trecerea timpului, a tot crescut, ajungând la peste 30.000 în 2004. Mai multe anchete făcute de presă au scos la iveală faptul că în perioada în care Bebe Ivanocici a fost şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) a fost cea în care au apărut cei mai mulți revoluționari. Gurile rele spun că un certificat obținut ilegal costa aproximativ 2.000 de dolari.

Goana după aceste documente avea o explicație simplă: din august 1992, o bună parte a beneficiilor menționate mai sus (cu excepția indemnizațiilor) s-au acordat și „luptătorilor pentru victoria revoluției române“. În plus, s-a introdus și dreptul de a primi terenuri gratis de la stat, scrie Capital.

Astfel, la 23 de ani de la Revoluţie, aceasta a devenit astăzi o afacere în jurul căreia se în