Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nesimţirea fără margini a unor timişoreni din Zona Tipografilor Timişoara

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Nesimţirea unor timişoreni din Zona Tipografilor Timişoara este fără margini. După ce ZIUA de Vest a scris, luni, 26 noiembrie, despre poluarea cu gunoaie de pe str. Aurel Popovici, viceprimarul Dan Diaconu a promis organizarea de controale mai dese, iar Poliţia Locală a anunţat amenzi usturătoare, miercuri, 28 noiembrie, grămada de gunoi a devenit şi mai mare (foto).

Cireaşa de pe tort o reprezintă sacii de deşeuri aruncaţi sfidător în vârful „muntelui” de mizerie. Şefii Poliţiei Locale Timişoara au fost informaţi despre situaţia de la intersecţia străzilor A. Popovici, cu Vasile Lucaci, iar ei au promis amenzi usturătoare. De asemenea, o soluţie sugerată de către ZIUA de Vest este ca poliţia să pună chiar în acea locaţie un panou mare cu următorul text din HCL Timişoara nr. 371 din 2007: „Amenzile pentru abandonarea deşeurilor pe stradă şi în alte locuri neautorizate sunt cuprinse între 500 şi 1.000 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 2.500 de lei pentru persoane juridice!”. Astfel, nemernicii care abandonează gunoaiele vor fi cât de cât speriaţi.

Retim trebuie să intervină zilnic să ridice munţii de deşeuri. Problema e şi mai gravă, fiindcă rampa clandestină este chiar pe spaţiul verde, în timp ce peste drum este ghena de gunoi. La intersecţia celor două străzi este una dintre sutele de rampe clandestine de deşeuri pe care unii timişoreni (sau netimişoreni) le creează cu cea mai mare neruşinare în capitala Banatului, oraş ce se vrea civilizat.

Situaţia este şi mai urâtă, în această perioadă, când grămezile de gunoaie sunt acoperite cu frunze uscate, denivelând spaţiul verde. Poliţia Locală Timişoara poate fi sesizată de către cetăţeni, când observă diferite încălcări ale legii sau persoane care aruncă deşeurile în locuri nepermise, la numerele de telefon 0256.968 şi 0256.246.112.

Dana Seracin, purtător de cuvânt al Poliţiei

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum o ora
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Ana Birchall solicită CCR să constate vacantarea funcției de președinte al României

Ziua Constanta acum 28 minute
Ana Birchall a solicitat, miercuri, 8 ianuarie 2025, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. Potrivit acesteia, Curtea Constituțională are obligația, conform art. 146 lit.g) di

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 51 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Protest comun al poliţiştilor din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor faţă de Ordonanţa trenuleţ: „Domnul ministru este dezinformat”

Adevarul acum 5 ore
Poliţiştii din penitenciarele Ploieşti şi Târgşor organizează, vineri, un protest comun faţă de „Ordonanţa trenuleţ”. Acțiunea va avea loc la unitatea de detenţie din Ploieşti.

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°