Allianz-Ţiriac, o companie de top din piaţa asigurărilor generale controlată de grupul german Allianz, a subscris în perioada ianuarie-septembrie prime de 673 mil. lei (150 mil. euro), nivel comparabil cu cel raportat în primele nouă luni din 2011, în timp ce valoarea despăgubirilor achitate a fost de 411 mil. lei.
Afacerile asigurătorului au fost susţinute în principal de vânzările de poliţe de răspundere civilă auto (RCA), care au urcat cu 12% în intervalul ianuarie-septembrie 2012, până la 123 milioane de lei. Cea mai mare parte a veniturilor a fost obţinută însă din vânzarea de poliţe auto facultative (Casco) aproximativ jumătate din încasări venind de pe această nişă. Subscrierile pe această clasă s-au situat la 300 milioane de lei după primele nouă luni.
Compania a raportat în perioada ianuarie-septembrie un profit brut de 10 milioane de lei (2,25 mil. euro), în creştere de la nivelul de 6 milioane de lei în acelaşi interval din 2011. Afacerile Allianz-Ţiriac s-au stabilizat anul acesta după ce în 2010 şi 2011 compania a raportat scăderi de două cifre.
"Rezultatele înregistrate în aceste nouă luni arată că ne menţinem o poziţionare bună pe piaţă, atât din perspectiva dimensiunii veniturilor, cât şi sub aspectul profitabilităţii. Rămânem conservatori în privinţa abordărilor viitoare, în sensul respectării cu stricteţe a principiilor prudenţiale în ceea ce priveşte subscrierea riscurilor şi politicile investiţionale", a spus Remi Vrignaud, directorul general al companiei.
Primele subscrise de Allianz-Ţiriac au scăzut cu circa 40% într-un interval de trei ani, de la 1,38 miliarde de lei (295 mil. euro) în 2008 la 900 milioane de lei (210 mil. euro) anul trecut, iar asigurătorul a pierdut prima poziţie din piaţă. La finalul lunii septembrie, compania se afla pe locul trei în piaţa asigurărilor generale după Omniasig şi Astra.
Subs