Candidatul ARD în Colegiul uninominal 1 din judeţul Prahova, Cristian Burlacu, le-a cerut scuze în mod public alegătorilor pentru că bannerul său electoral stă agățat pe gardul unui cimitir. Acesta spune că totul e o farsă pusă la cale de adversarii politici. Sursa: http://www.expresuldesinaia.ro/
În comunicatul trimis de candidatul ARD în colegiul uninominal 1 - Valea Prahovei pentru Camera Deputaţilor se precizează că banner electoral de mari dimensiuni, pe care apar chipul său şi cel al candidatului ARD pentru Senat în colegiul Valea Prahovei, afişat pe gardul cimitirului de la intrarea în staţiunea Sinaia, este o înscenare a taberei adverse. Acesta le cere scuze alegătorilor și spune că afișul a fost furat din oraşul Comarnic, unde fusese amplasat în dreptul sediului PDL Comarnic.
"Bannerul respectiv este cel care a fost expus pe DN1, la Comarnic, în dreptul Sediului PDL, al cărui furt, aşa cum puteţi verifica, l-am reclamat la poliţie. Probabil că cei interesaţi să îl fure au avut şi ”iniţiativa” de a-l expune în acel loc nepotrivit, sperând, probabil, ca, în acest fel, să îşi crească propriile şanse în faţa alegătorilor", a explicat Cristian Burlacu în comunicatul dat publicităţii marţi.
"Deşi nu am nicio legătură cu acest incident, îmi cer, totuşi, scuze cetăţenilor afectaţi şi iertare lui Dumnezeu că, prin faptele noastre, am ajuns să tulburăm până şi liniştea celor plecaţi de lângă noi", a mai spus canidatul prahovean.