● Filip Florian, Toate bufniţele, Editura Polirom, 2012.
Pus sub semnul unui citat din Bohumil Hrabal despre importanţa memoriei, „cea mai frumoasă însuşire a omului“, noul roman al lui Filip Florian este construit din alternanţa a două lungi mărturii: una, veselă şi luminoasă, despre copilăria petrecută într-un orăşel de munte în primul deceniu de după Revoluţie; cealaltă, cenuşie şi dramatică, despre destinul unei familii de intelectuali în comunism. Dar, mă grăbesc să spun, cartea este şi o frumoasă poveste despre prietenie. Cei doi protagonişti, puştiul „Lucian, zis Luci“ şi „domnul“ Emil, se întîlnesc pe un deal atunci cînd bărbatul îl salvează pe neastîmpăratul băiat din mîinile grele ale unui mecanic de teleferic. Detaliile momentului întîlnirii dintre cei doi au o simbolistică a lor, căci, pe de o parte, natura va juca un rol important în apropierea dintre băiatul şi bărbatul pe care îi despart cincizeci de ani; pe de altă parte, nu e foarte clar, pînă la sfîrşit, cine pe cine salvează.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Cele două mărturii la persoana întîi (cea a bărbatului este reprodusă dintr-un jurnal) alternează, cum spuneam, contrapunctic, inocenţa copilăriei petrecute în deplină libertate fiind concurată de incursiunile confesive grave din / în trecutul ultimei jumătăţi de secol, schiţînd, astfel, destinul unei familii de intelectuali, de la bombardamentele anilor ’40 din Bucureşti, pînă la şantierele comuniste ale anilor ’60-’70. Bărbatul, Emil Stratin, meditează la natura memoriei şi a trecutului cu care încearcă să se împace în jurnalul unde povesteşte traseul prin istorie al propriei familii: închisoarea bunicului, bijutierul care adăpostise un fugar din Insula Mare a Brăilei şi îl ajutase să treacă graniţa, scăpat mai repede de pedeapsă doar pentru a deveni ar
