Este la vârsta poveştilor, a desenelor, a alergatului în curtea şcolii, alături de colegii de clasă. Are doar 9 ani, dar viaţa sa a luat o întorsătură neaşteptată. În săptămâna de dinaintea Sărbătorilor de Paşti, în luna aprilie a acestui an, Marian-Ionuţ Sâicu, din satul Stâncuţa, comuna Zvoriştea, a fost diagnosticat de medici cu leucemie acută limfoblastică. O veste tulburătoare, căreia îi face greu faţă un adult, darmite un copil.
Viaţa lui Marian a luat, din acel moment, o altă întorsătură. Spitalul de copii „Sf. Maria” Iaşi, secţia Oncologie, i-a devenit a doua casă, locul în care este mai tot timpul „legat” la aparate (plasmă administrată prin perfuzii) şi dependent de curele de chimioterapie, analize şi investigaţii.
Prima internare, trei luni şi trei săptămâni
Totul a început, după cum ne-a povestit mama lui Marian, Maria Sâicu, cu o răceală mai puternică, cu febră, după care lipsa poftei de mâncare. „L-am dus mai întâi la medicul de familie, care i-a prescris un tratament pentru răceală. Copilul se simţea din ce în ce mai rău. Am mers la Spitalul Judeţean din Suceava, unde medicii, în urma unor investigaţii, i-au pus diagnosticul de leucemie acută limfoblastică. Pentru a fi siguri, medicii ne-au trimis de urgenţă la Iaşi, pentru confirmarea acestei boli grave. Rezultatele analizelor au dus la acelaşi diagnostic pus şi de medicii suceveni. De atunci, a început calvarul, pot să zic. Prima dată am stat cu Marian în spital, la Oncologie, trei luni şi trei săptămâni. Aproape tot timpul este în perfuzii şi face citostatice”, ne-a povestit mama băiatului.
Lupta cu celulele canceroase l-a lăsat fără păr
Lupta pe care o duce Marian cu celulele canceroase este abia la început. Copilul face tratament cu citostatice, în urma căruia i-au căzut părul, sprâncenele şi a slăbit foarte mult. Micile vizite acasă au fost o binecuvânt