Reporter: Care alegători din municipiu votează pentru Colegiul nr. II pentru Camera Deputaților?
Marian Avram: Aș vrea să delimităm foarte clar cele douăsprezece secții de votare, reprezentând peste șaisprezece mii de cetățeni din municipiu. Linia de demarcație începe de la Hotelul Delta, continuă pe str. Păcii până la str. Elizeului, partea stângă; pe partea dreaptă, până la Școala nr. 11; șoseaua de centură, șoseaua Agighiolului, str. Orizontului, fostele blocuri ale Dalco, str. Abatorului și str. Digului. Este o zonă întinsă, preponderent de case, cu excepția blocurilor de pe str. Păcii. Orășeanul de la casă are și el drepturile sale.
Rep.: Domnule candidat, ce puteți face, ca parlamentar, pentru locuitorii din municipiu? O pondere însemnată din Colegiul nr. II pentru Camera Deputaților, aproximativ o treime, este formată din alegători din municipiu.
M.A.: Pot face multe, iar multe dintre acestea nici nu sunt cunoscute. În primul rând, voi face tot posibilul ca instituțiile tulcene să fie mai deschise la contactul cu cetățeanul. Aici, mă refer la toate serviciile deconcentrate, la administrația locală și la cea județeană. Voi insista și voi face tot ce e legal posibil ca pe primul plan să fie cetățeanul, abia pe planul secund să fie birocrația. Constat cu neplăcere că informația rămâne la nivelul instituțiilor, nu este transferată cetățeanului. Aceasta conduce la drumuri inutile și la probleme care au rezolvare mult mai rapidă. Cetățeanul trebuie să fie informat în legătură cu drepturile și obligațiile sale.
În al doilea rând, lucrările mari de investiții, demarate în municipiu. Subliniez investiția Aquaserv – apă, canal, stație de epurare. Aceasta se află într-un punct critic, mă refer la posibilitatea ca, în continuare, corecțiile financiare să depășească puterea financiară a societății, chiar și pe aceea a Primăriei Tulcea.