Pe strada Căpitan Ignat la numărul 17 se află o casă, pe care nu se poate să nu o observi. Fie că mergi agale, fie că te grăbești, din mașină chiar, trebuie să-i arunci o privire, se scoate singură în evidență. În dreapta ei și-n stânga, casele sunt cu ceva mai scunde și nu-l au pe vino-ncoace. Mai încolo o casă mare, mare de tot, ce este în totală opoziție cu „Cenușăreasa”.
Casa despre care este vorba, cernită ca o cenușăreasă, cu „salbele” din ornamente exterioare și geamuri cu ancadramentele speciale, parcă așteaptă mește- rul să le lustruiască. A fost construită în 1912, în perioada secessionului, iar proprietarii dintâi au fost oameni cu stare, ce și-au permis ca pe lângă construcția trainică, să cheltuiască o avere pentru decorațiuni și ornamente. Dorea omul să-și arate rangul și importanța. A fost construită din cele mai bune materiale, încât zidurile n-au fisuri și ornamentele au rezistat timpului. Au rezistat exact până acum, când noii proprietari au început să se frământe pentru restaurarea fațadei. Iar eu, cronicarul caselor frumoase, aștept la fel de nerăbdător ca și proprietarii, să văd casa că-și schimbă veșmintele cenușii, cu cele de gală, să sclipească ca odinioară. Iar pentru cele patru cofrete pe fațadă, ca la noi – la nimenea, ca niște cocoașe, rugați un arhitect să vă ofere alte soluții, că sunt, slavă Domnului.
În Arad avem câteva exemple de case, cu adevărat restaurate, amintindu-le pe cele recent terminate, pe Crișan la numărul 12, la nea Mihai și în apropiere, pe strada Ceahlău la numărul 2. Și atunci sfatul ce-l dau, cu căldură și bunăvoință, proprietarilor, ce doresc să-și restaureze casele, să aleagă meșterul cu cele mai bune referințe. Atenție, referința este dată de lucrări termi- nate și atestate de proprietarii lor. Să nu meargă pe… o fi și o păți, că praful se alege din speranțele celui ce-și dorește o lucrare fr
