Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele deputaţilor PDL Cristian Boureanu şi Dan Marian, candidaţi pentru noi mandate în judeţul Vaslui, pe motiv că aceştia ar fi oferit mici drept mită electorală spectatorilor unui meci de fotbal desfăşurat în Huşi.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, dosarul penal în acest caz a fost întocmit în urma unei plângeri făcute de către unul dintre contracandidaţii lui Cristian Boureanu, care susţine că atât deputatul PDL cât şi colegul său de partid, Dan Marian, au încălcat legea alegerilor parlamentare.
Astfel, candidatul USL la Camera Deputaţilor în Colegiul 6 Vaslui, Toader Dima, arată în sesizarea respectivă că cei doi parlamentari au oferit mici spectatorilor care asistau la un meci de fotbal. Mâncarea şi băutura ar fi fost împărţite oamenilor de către reprezentanţii de campanie ai deputaţilor PDL, care s-ar fi îmbrăcat în ospătari şi au mers printre băncile spectatorilor.
"În sesizarea depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi şi care a ajuns ulterior la Poliţie, candidatul unui partid reclamă că, în timpul desfăşurării unui meci de fotbal pe Stadionul Municipal Huşi, doi candidaţi ai unei alianţe politice au distribuit spectatorilor produse alimentare. În cauză, s-a întocmit dosar penal, care a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi cu propunerea de declinare a competenţei către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere calitatea de parlamentar a persoanelor reclamate", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
La rândul său, deputatul Dan Marian, candidat din partea ARD la Senat în Colegiul 3 Vaslui care cuprinde şi zona municipiului Huşi, a spus că a participat la acel meci, dar că nu a oferit băuturi sau produse alimentare spectatorilor drept mită electo