> Din proiectul de gospodărire a gunoiului de grajd mai fac parte 5 localităţi, valoarea investiţiilor fiind de 1,88 milioane de euro
Printr-o adresă, Ministerul Mediului şi Pădurilor a transmis Consiliului Judeţean Suceava că, din cauza unor constrângeri bugetare, localitatea Cajvana a fost eliminată de pe lista investiţiilor privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi din judeţul Suceava. Iniţial, în cadrul proiectului au fost prinse 6 localităţi considerate ca fiind zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi, respectiv Frasin, Todireşti, Cajvana, Gura Humorului, Vicovu de Sus şi Gălăneşti, ministerul comunicând că, urmare a modificării procedurilor de achiziţie, au fost schimbate atât valoarea investiţiilor, cât şi cota de participare financiară a Consiliului Judeţean şi consiliilor locale în cauză. O noutate anunţată este şi opţiunea de includere în proiect a platformelor mici de colectare a gunoiului menajere, la nivel de gospodărie. Pentru cele 5 localităţi din judeţ rămase în proiect, valoarea fondurilor alocate se ridică la 1,88 de milioane euro, participarea Consiliului Judeţean fiind de 97.552 euro.
Proiectul „Controlul integrat al poluării cu nutrienţi”, lansat în anul 2008, îşi propune promovarea unui sistem eficient de gospodărire a gunoiului de grajd la nivel de localitate, dar şi de gospodărie individuală, prin dotarea cu echipamente de colectare şi compostare. Proiectul urmăreşte ocrotirea sănătăţii umane, prin reducerea conţinutului de nitraţi din apa potabilă. Directiva europeană privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din agricultură a fost transpusă integral în legislaţia românească, în judeţul Suceava fiind identificate mai multe localităţi vulnerabile sau potenţial expuse la poluarea cu nitraţi. Este vorba despre Bălcăuţi, Bilca, Cajvana, Dorneşti, Frasin, Frătăuţii Vechi, Gălăneşti, Grăniceşti, G