Phoenix Şimleu – Dinamo 1 – 3 (29 – 31, 21 – 25, 25 – 23, 15 – 25)
Echipa şimleuană a pierdut cu acelaşi scor ca în prima manşă şi partida retur din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României, 1 – 3 pe teren propriu, în faţa formaţiei Dinamo, ratând astfel calificarea în Final-Four-ul competiţiei.
După trei puncte consecutive câştigate de Dinamo în debutul actului întâi, Şimleul a revenit şi a avut plus doi la primul time-out tehnic. La al doilea au avut bucureştenii avans de două puncte, iar finalul a fost extrem de disputat, “alb-roşii” impunâmdu-se în prelungiri.
Elevii lui Daniel Rădulescu au condus la ambele time-out-uri tehnice în al doilea parţial, 7 – 8 şi 14 – 16 iar în final s-au impus destul de lejer la patru puncte, 25 – 21.
Deşi calificarea era deja transată în favoarea dinamoviştilor, jucătorii Phoenixului nu au dezarmat şi au profitat de relaxarea apărută în jocul oaspeţilor, câştigând setul trei cu 25 – 23, după ce Dinamo a condus cu 8 – 6 la primul time-out tehnic, iar Şimleul a avut avans de un punct la al doilea.
Voleibaliştii de la poalele Măgurii nu au avut puterea să trimită meciul în setul decisiv, Dinamo câştigând fără nicio emoţie setul patru, 25 – 15.
Phoenix Şimleu: Toth Gabor, Cristian Pop, Ionut Rus, Bokor Gabor, Marian Bala, Ovidiu Teuşan şi Paul Olar (libero). Au mai evoluat: Andrei Harlişca, Florin Filip, Gabriel Kis, Ionut Silaghi şi Sergiu Ivan. Antrenori: Mircea Abraham şi Marius Oniga
Dinamo: Filip Despotovski, Paul Crăciun, Mircea Roman, Bogdan Mureşan, Marius Şoloc, Cristian Dincă, Alexandru Călin (libero). Au mai evoluat: Ricardo Pătran şi Răzvan Olteanu. Antrenor: Daniel Radulescu
“Dacă am fi câştigat primul set, probabil altfel ar fi fost soarta partidei. Din păcate în volei unul trebuie să câştige iar azi (miercuri, n.r.) nu am fost noi. Ne pare rău pentru susţinătorii