Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boxerul Cătălin Paraschiveanu, medaliat la Campionatul Universitar

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 29 noiembrie 2012 ·

Deşi reprezintă clubul SCM Bacău, pugilistul focşănean Cătălin Paraschiveanu duce mai departe tradiţia şcolii de box din Vrancea de a confirma în competiţiile naţionale şi internaţionale. Cătălin a boxat aseară după închiderea ediţiei noastre în finala Campionatului Naţional Universitar la categoria 75 de kilograme şi indiferent de rezultat, are asigurată o medalie. În semifinale, pugilistul focşănean a trecut prin abandon de Lorand Zsabo (Tg. Mureş).

Competiţia s-a desfăşurat la Bacău, şi, pe durata ei, o serie de foşti mari campioni şi antrenori de renume ai boxului românesc, împreună cu alţi oameni importanţi pentru pugilism au fost premiaţi. Printre ei – Leonard Doroftei, Marian Simion, Vasile Câtea (primul campion naţional profesionist al României de după 1990).

În acest an, Cătălin Paraschiveanu a mai obţinut medaliile de aur la Cupa României şi Campionatul Naţional de seniori şi locul I la Centura Moldovei. Boxerul focşănean şi-a început cariera la Clubul Sportiv Unirea Focşani, sub îndrumarea antrenorului Victor Lupu.

Francisc Vaştag a lipsit de la deschiderea oficială

Cele 11 întâlniri ale galei a doua a Universitarelor de la Sala de Atletism din Bacău au fost urmărite de pe margine de noul preşedinte al FR de Box, Leonard Doroftei. Fostul mare campion a fost însoţit de un alt boxer de renume al României, Marian Simion, care face parte din echipa sa tehnică. Doroftei şi Simion au fost figurile cele mai importante, dar în public au mai fost multe alte personalităţi de seamă.

Antrenorul emerit Relu Auraş, în calitate de gazdă, i-a onorat cu premii pe fiecare, fiind la rându-i felicitat pentru multele-i succese din carieră. Din păcate, nu a putut veni la Bacău fostul mare campion Francisc Vaştag, care şi el face parte din staful Federaţiei, condus de Leonard Doroftei.

Deşi reprezintă clubu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum 50 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 2 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum 53 minute
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum 2 ore
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°