Parlamentarii germani vor sa interzica zoofilia, practicarea sexului cu animale fiind permisa in aceasta tara, cu conditia ca animalele sa nu fie ranite in urma actului sexual.
Potrivit BBC, oficialii din agricultura vor sa interzica zoofilia, care a fost legalizata in Germania inca din 1969. Decizia finala va fi luata pe 14 decembrie, cand parlamentarii decid daca scot in afara legii sau nu aceasta practica.
In urma campaniilor demarate de asociatiile pentru protectia animalelor, care militeaza pentru interzicerea zoofiliei, parlamentarii au luat decizia de a revizui legea care reglementeaza aceasta practica.
Astfel, daca legea va fi revizuita, orice cetatean german care va face sex cu animale risca o amenda de pana la 25.000 de euro.
In replica, presedintele asociatiei pro-zoofilie ZETA, Michael Kiok, a spus ca va contesta in instanta interzicerea zoofiliei, daca acest lucru se va intampla.
"Este de neimaginat ca un act sexual cu un animal sa fie pedepsit, atat timp cat se dovedeste ca animalul nu a suferit nicio leziune. Noi privim animalele ca potentiali parteneri, nu ca mijloace de satisfacere. Noi nu le fortam sa faca nimic. Animalele sunt mai usor de inteles decat femeile", a spus Kiok, adaugand ca animalele sunt in stare sa comunice ce le place si ce nu.
Zoofilia este interzisa in majoritatea statelor europene, exceptie facand Belgia, Danemarca si Suedia, cu toate ca oficialii de la Stockholm iau in calcul, la fel ca Germania, posibilitatea revizuirii legislatiei.
Parlamentarii germani vor sa interzica zoofilia, practicarea sexului cu animale fiind permisa in aceasta tara, cu conditia ca animalele sa nu fie ranite in urma actului sexual.
Potrivit BBC, oficialii din agricultura vor sa interzica zoofilia, care a fost legalizata in Germania inca din 1969. Decizi