Pentru a evita aglomerația de la vulcanizările care operează înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă, este bine să începeți să vă schimbați deja cauciucurile. Asta pentru că meteorologii anunță că prima ninsoare din acest an, în București, va avea loc undeva la mijlocul săptămânii viitoare.
Astfel, conform prognozei pentru săptămâna viitoare, prima cădere de zăpadă va avea loc în noaptea de miercuri spre joi.
Faptul că "legea cauciucurilor de iarnă", aşa cum este denumită popular OG 5 2011, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2011 a creat confuzie în rândul şoferilor. Astfel, cauciucurile de iarnă nu sunt obligatorii în fiecare an începând cu data de 1 noiembrie, ci numai când se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri de iarnă nu depinde de un anumit interval de timp, ci de condiţiile meteorologice, după cum se precizează în Ordinanţa de Guvern 5/2011.
Astfel, şoferii trebuie să aibă cauciucuri de iarnă când circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada calendaristică.
Şoferii surprinşi de Poliţia Rutieră circulând pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau polei cu autoturisme fără anvelope de iarnă riscă să plătească în această iarnă amenzi mai mari cu 4,5% comparativ cu anul trecut.
SFATURI: La ce să te uiți atunci când alegi anvelope de iarnă
EXCLUSIV N-ai cauciucuri de iarnă, nu primeşti banii de pe asigurare