Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Facem eforturi ca activitatea să se desfăşoare în condiţii bune, iar cetăţenii să fie pe primul loc“

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Interviu cu Mircea Jichici, primarul oraşului Lipova

Pentru că noua administraţie din Lipova preţuieşte conceptul unei administraţii transparente, actualul primar Mircea Jichici a considerat că este momentul – deşi abia zilele acestea s-au împlinit doar cinci luni de la preluarea de facto a funcţiei de primar – unei treceri în revistă a stadiului unor situaţii şi a unor lucrări despre care lipovanii sunt interesaţi să afle adevăruri. În discuţia purtată recent aceste aspecte au fost relevate.

– În oraşul Lipova au demarat unele lucrări: care sunt şi care este stadiul lor?

– Este adevărat, sunt demarate o serie de lucrări, fiecare având situaţia ei. La prima dintre ele – „Lucrări de infrastructură rutieră şi edilitară“ – la finele lui iunie, când am fost investit, am găsit patru străzi decopertate, cam toate centrale, la care… nu se lucra. Este vorba de străzile: Iancu Jianu; o parte din Nicolae Bălcescu (adică centrul oraşului); Făgetului; Brancovici plus Teiului (străzi în prelungire). Întreaga lună iunie nu s-a lucrat aproape defel deşi condiţiile meteo au fost bune, contractul era în regulă… Motivele nu se ştiu. Deocamdată.

Acum se lucrează pe Făgetului şi sper ca până la finele anului să se poată circula: piatra care va veni va fi compactată; asfaltul – abia la primăvară. Pe Iancu Jianu, în această săptămână, se va trage primul strat de asfalt (pinder) până la intersecţia cu Haşdeu. Zona centrală a creat pro­bleme prin descoperirile unor vestigii istorice; suntem blocaţi până la un verdict al istoricilor. După operaţia numită „descărcarea arheologică“ (la Bucureşti) şi primirea verdictului, adică în circa două luni, se va continua. Pentru strada Brancovici se fac toate eforturile materiale să fie acoperită până la finele lui 2012.

Reamintim lipovanilor că preţul contractului pe aceste lucrări – pentru toate cele 14 străzi pe car

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 23 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 38 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum o ora
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 42 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°