Campania electorală bălteşte, iar cei mai mulţi cetăţeni nu sunt interesaţi de candidaţi şi nici măcar nu-i cunosc. Chiar nu mai avem nicio miză?
Am umblat în ultima vreme prin ţară şi am văzut peste tot cam aceleaşi afişe şi bannere făcute la repezeală, cu fotografiile candidaţilor şi niscaiva sloganuri pline de clişee - cu inima, cu România puternică ori alte cuvinte care ar trebuie să mobilizeze poporul. Nu-l mobilizează deloc. Foarte mulţi candidaţi au priviri terne şi obosite ori au stat prost la poză, băţoşi ori cu un aer mototol (n-or fi găsit nişte fotografi mai acătării?...). Unii au priviri viclene ori bănuitoare, alţii zâmbesc artificial. Cei mai mulţi nu-ţi inspiră nimic (şi nu, nu e vorba de trăsăturile lor fizice, ci de atitudine). Dacă ne gândim câte polemici şi dezbateri a creat introducerea votului uninominal, e straniu că acum, când chipurile poporul ar trebui să voteze direct omul din fiecare colegiu, nu lista de partid, se acordă atât de puţină importanţă cunoaşterii candidaţilor.
La radio şi la televizor, dezbaterile electorale (mă rog, „dezbateri" e mult spus) sunt de-o blegeală adormitoare: candidaţii promit aceleaşi banalităţi şi, mai ales, au grijă să-şi atace adversarii ca să „facă ştiri" efemere de genul „cutare a zis despre cutare că...". Care sunt marile teme de campanie? Despre ce probleme ale cetăţenilor şi ale ţării se vorbeşte? Despre mai nimic. Se mai aruncă, din când în când, câte-un subiect care are aerul de „proiect major" - de exemplu regionalizarea ori modificarea Constituţiei -, dar e ucis imediat. Partidele şi candidaţii se poartă de parcă jocurile sunt deja făcute, pe 9 decembrie o să fie un fel de formalitate. În schimb, se trăncăne enorm despre cine va fi numit premier, iar înţepăturile reciproce dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta, deşi par să mai animeze atmosfera, sfârşesc prin a fi şi ele plicticoase şi pre
