Rusia a fost şi încă mai este un bastion al gîndirii critice pe care o exercită într-o formă diferită de gîndirea critică vest-europeană. Chiar dacă intelighenţia rusă şi-a alimentat puternic spiritul critic din spaţiul reflecţiei occidentale, există ceva diferit şi specific în „calea rusă“ a reflecţiei critice şi a practicilor politice care decurg din aceasta. Gîndirea critică rusească este alimentată, pe de o parte, de scepticismul ce caracterizează reflecţia rusă, iar pe de altă parte, de negarea şi neacceptarea realităţii în vederea unui orizont de sens istoric utopic. Acest amestec de scepticism şi utopie a născut forme de reflecţie şi practici politice foarte diverse. Iar pentru ca acest tip de reflecţie să se manifeste şi să capete contur, intelighenţia rusă a avut nevoie de un anumit tip de timp şi societate.

DE ACELASI AUTOR Asupra paradigmei culturale din Republica Moldova „Erou al muncii voluntare” Între specificul naţional al antimarxismului şi marxismul cultural Şi totuşi o reuşită După căderea comunismului şi triumful capitalismului, intelighenţia rusă a înţeles un lucru fundamental: un regim care-şi trimite intelectualii în Gulag este un regim care se teme de ei, ceea ce arată, într-o logică neaşteptată, că îi respectă. Acum nimeni nu se mai teme de intelectuali, aşa că aura şi puterea intelectualului rus, obişnuit să aibă un cuvînt greu de spus în societate, sînt în plină scădere. De aici vin şi un profund disconfort şi o stranie nostalgie pentru vremurile în care intelectualul conta cu adevărat. Ce s-a întîmplat, de fapt, de cîteva generaţii încoace? Povestea schematică e următoarea. Odată cu perioada dezgheţului şi cu cel de-al XX-lea congres al Partidului (1956), prin care se denunţă crimele stalinismului, intelighenţia rusă face o schimbare de direcţie de 180º. Odată cu anii ’60-’70, ea devine majoritar liberală, doar mimînd ritualurile