Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Andreea Avrămescu, înmormântată în cripta părinţilor din Cimitirul Nordic

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 29 noiembrie 2012 ·

Andreea Avrămescu a fost înmormântată, ieri, în Cimitirul Nordic, în locul de veci al propriilor părinţi, slujba fiind oficiată de trei preoţi. Studenta a fost condusă pe ultimul drum de părinţi, rude, colegi şi prieteni. În faţa Colegiului Naţional „Unirea“, ea a primit o medalie din partea directorului Cornel Noană.

Studenta Andreea Avrămescu, care a murit săptămâna trecută, în tabăra Poiana Pinului, a fost condusă, ieri, pe ultimul drum de părinţi, rude, prieteni şi necunoscuţi. Colegii i-au adus multe flori şi au aruncat cu petale în calea carului mortuar.

Slujba de înmormântare a început puţin după orele 11.00, la căpătâiul tinerei aflându-se părinţii, care nu s-au dezlipit o clipă de sicriul alb. Au plâns încontinuu, lacrimile lor urmând a o însoţi pe Andreea în cer. Afară o aşteptau colegii şi prietenii, care au afişat pancarte pe care şi-au scris gândurile, amintirile şi dragostea pe care i-au purtat-o.

Zeci de jerbe de flori, buchete, ghivece cu crizanteme sau trandafiri au fost depuse în capela Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Focşani, astfel că de la intrarea în incintă, mirosul florilor îl acoperea pe cel de lumânări şi tămâie.

În timpul slujbei, care a fost oficiată de trei preoţi, sicriul alb a fost înconjurat de cei care au cunoscut-o, capela devenind neîncăpătoare pentru mulţimea adunată. Cei mai mulţi au aşteptat afară, răbdători, chiar dacă termometrul nu indica mai mult de cinci grade Celsius. „Andreea era preşedinta organizaţiei «Voluntari pentru Idei şi Proiecte». Eram în echipa ei. Am lucrat cu ea timp de doi ani. Era sufletistă, avea grijă de noi… Nu gândea că se va întâmpla aşa ceva, era tot timpul veselă. Părinţilor săi le-aş transmite că au avut o fată foarte iubită de multă lume şi vreau să se ştie că a avut un suflet mare“, a spus cu durere Emanuela Barbă.

La î

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 8 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 9 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 9 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 5 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 4 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Zelenski: „Nu pot garanta siguranța liderilor care merg la Moscova pe 9 mai”| Medvedev amenință: „Kievul nu va apuca ziua de 10 mai”

Gandul acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea dictatorului rus Vladimir Putin privind încetarea focului între 8 și 10 mai. Liderul de la Kiev a lansat și un avertisment. Rusia sărbătorește pe 9 mai victoria din cel de-al Doilea Răzb

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 7 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

16°
dum.

15°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

6°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

11°
dum.

11°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°