„Ştiţi ce făceam cu salariul de la TVR? Alergam după mâncare prin ţară, că în Bucureşti nu prea aveam”, declara recent realizatorul Mihai Tatulici (foto), referindu-se la perioada anilor 80, într-un interviu pentru “Evenimentul zilei”. Ceea ce n-a mai fost cazul la Realitatea TV pe vremea lui Sorin Ovidiu Vîntu și a lui Elan Schwartzenberg, unde Tatulici încasa potrivit surselor RV, pe diverse contracte, nici mai mult nici mai puțin de 20.000 de euro lunar, adică 900 de milioane de lei vechi!
“ Relaţia cu Vîntu a fost una dintre cele mai confortabile relaţii din profesia mea, îmi dădea voie să fac ce vreau!”, mai spunea Tatulici în același interviu. Păi, credem și noi! Pe banii ăștia să tot faci ce vrei…
De altfel, nu numai omul de încredere al lui Vîntu pleca lunar acasă cu un camion de bani, ci și alte vedete ale postului, cum ar fi prezentatoarea Adriana Nedelea – circa 7.000 de euro lunar sau Melania Medeleanu (fosta soție a lui Dan Teodorescu de la trupa TAXI, actuală prietenă a lui Dan Suciu, ex-purtător de cuvânt al Guvernului) – circa 6.000 de euro lunar.
Mihai Tatulici a plecat de la Realitatea Media cu o mare parte a vedetelor postului, pentru a lansa televiziunea Money.ro, care emite acum pe frecvența Giga TV.
„Ştiţi ce făceam cu salariul de la TVR? Alergam după mâncare prin ţară, că în Bucureşti nu prea aveam”, declara recent realizatorul Mihai Tatulici (foto), referindu-se la perioada anilor 80, într-un interviu pentru “Evenimentul zilei”. Ceea ce n-a mai fost cazul la Realitatea TV pe vremea lui Sorin Ovidiu Vîntu și a lui Elan Schwartzenberg, unde Tatulici încasa potrivit surselor RV, pe diverse contracte, nici mai mult nici mai puțin de 20.000 de euro lunar, adică 900 de milioane de lei vechi!
“ Relaţia cu Vîntu a fost una dintre cele mai confortabile relaţii din profesia mea, îmi dădea voie să fac ce vreau!”, mai spu