Aproximativ zece milioane de euro vor fi investiți în extinderea și modernizarea stației de ape uzate de la Roman. Miercuri, la Primăria Roman a fost semnat contractul de lucrări pentru realizarea acestei investiții. Alte șase milioane de euro se vor investi, anul viitor, în extinderea cu peste 14.000 de metri liniari a rețelelor de canalizare din Roman.
Județul Neamț are privilegiul de a fi unul dintre cele zece județe beneficiare ale proiectelor de reabilitare și extindere a sistemului de captare, tratare și distribuție a apei și a sistemului de colectare și epurare a apei uzate. Numai pentru municipilul Roman, lucrările vor fi finanțate cu peste 16 milioane de euro, un alt avantaj fiind acela că vor atrage și crearea de locuri de muncă. După mai bine de 60 de ani, în sfârșit, la Roman se vor face lucrări de extindere a rețelelor de canalizare cu 14.453 metri, pe 34 de străzi, dar și 12 stații noi de repompare ape uzate și 5.300 metri de linii de presiune. În plus, proiectul are în vedere și comuna Săbăoani, acolo unde extinderea rețelei de canalizare se face cu 17.536 metri, două stații noi de repompare apă uzată și 300 metri de linii de presiune.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Culiță Tărâță, și primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, au semnat, miercuri, 28 noiembrie, la Primăria Roman, contractul de lucrări privind modernizarea stației de epurare a apelor uzate din Roman, în prezența delegatului Simona Maria Luther, din partea firmei care a câștigat licitația pentru executarea lucrărilor – Passavant Roediger GmbH.
“Este un moment important pentru municipiul Roman. Contractul semnat astăzi presupune reabilitarea în totalitate a stației de tratare a apelor uzate din Roman și aducerea ei la standarde europene în ce privește parametrii apelor uzate tratate. După îndelungi lupte și perioade de contestații, l