150 angajaţi din Consiliul Judeţean Gorj şi Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj vor fi instruiţi în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Aceştia vor participa la cursuri de perfecţionare în domeniile: achiziţii publice, limbi străine, dezvoltarea proiectelor, licitarea şi managementul proiectelor, protecţia datelor cu caracter personal, stare civilă, evidenţa persoanelor. De asemenea, 20 de funcţionari vor fi pregătiţi pentru a deveni mentori şi să asigure formarea profesională a altor angajaţi din instituţiile de stat.
Valoarea totală a proiectului este de 781.500 lei, fără TVA, suma suportată de U.E. fiind de 765.870 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni de la data semnării contractului de finanţare. Până acum, au fost achiziţionate echipamentele ce vor fi utilizate în cadrul proiectului: opt laptopuri, patru multifuncționale, două videoproiectoare, două ecrane de proiecție și cinci aparate foto. În prezent se află în derulare procedura de achiziție publică pentru serviciile de formare profesională pentru opt programe de formare profesională.
150 angajaţi din Consiliul Judeţean Gorj şi Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj vor fi instruiţi în cadrul unui proiect cu finanţare europeană. Aceştia vor participa la cursuri de perfecţionare în domeniile: achiziţii publice, limbi străine, dezvoltarea proiectelor, licitarea şi managementul proiectelor, protecţia datelor cu caracter personal, stare civilă, evidenţa persoanelor. De asemenea, 20 de funcţionari vor fi pregătiţi pentru a deveni mentori şi să asigure formarea profesională a altor angajaţi din instituţiile de stat.
Valoarea totală a proiectului este de 781.500 lei, fără TVA, suma suportată de U.E. fiind de 765.870 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni de la data semnării contractulu