Gustul pentru sărbători al românilor nu a fost niciodată tocit, de veacuri, de epoci, de mode, de schimbări sociale, de necazuri, fie ele mari sau mici. Gustul pentru sărbători oficiale, în schimb, nu a fost nicicînd prea dezvoltat. Nu este nici acum! E 1 Decembrie! Cine şi ce sărbătoreşte?
Clasa politică intră într-un soi de sarabandă a ceremonialurilor: serbări oficiale la nivel local, recepţia Preşedintelui, parada militară etc. Toate fac referire directă, nu este nici un echivoc aici, la stat şi statalitate. Din această perspectivă, 1 Decembrie este sărbătoarea României-Stat, entitate politică ale cărei fundamente moderne au fost turnate din materialul fierbinte şi crud al Marelui Război. Acel prim exerciţiu de geo-politică globală, făcut de elitele Europei, în ţinută de bal, la umbra muntelui de cadavre ale celor peste 20 de milioane de tineri căzuţi pe cîmpurile de bătălie, victime ale experimentului de industrializare şi masificare a războiului. A murit atunci, în doar cîţiva ani, o generaţie de oameni ca să poată veni pe lume o generaţie de state. Alcătuirea politică a Europei s-a modificat radical, de la Baltica şi Marea Nordului, la Oceanul Atlantic, trecînd prin "pîntecele moale" al Europei, Balcanii, şi prin ţinuturile înşelătoare, nesigure, ale Europei Centrale. Generaţia Marii Uniri a trăit cu convingerea fermă că această alcătuire, a Europei statelor naţionale, este una care nu trebuie, nu poate şi nu va mai fi niciodată schimbată. Iluzia nu a durat nici două decenii. În anii premergători, în timpul şi după cel de-al doilea război mondial, Marile Puteri şi-au folosit din nou forţa, pe scară largă, pentru a obţine "corecţii" semnificative la modelul de bază. Pasivul politicii de "remodelare" a spaţiului european: alte peste 50 de milioane de morţi, ca să nu spunem nimic despre suferinţele celorlalte sute de milione care au avut şansa să rămînă în