E obosit. Îngrijorat nu pentru el, ci pentru România lor. Riduri adânci, crevase. Să fie zâmbet? Scrâşneală? După o juneţe prezidenţială care aducea a hârjoană, greu să duci pe umeri atâta Românie care nu te vrea. “Mieunatul” lui Ponta îi dă frisoane.
Unde sunt blondele de altă dată! Şi Cireşica plină de tangouri, strângeri de mână şI poze cu mulţimea de fini! În tinereţea sa cotrocenistă, ţigăncile împuţite I se aglomerau în portbagaj, miresele ţineau morţiş să-i treacă prin faţă înainte să apară în direct de la balconul OTV, pe Magheru.
Când te obişnuieşti cu ura din fragedă tinereţe ministerială (ură ba că te-a inundat Văcăroiu, ba că te lua Adi la mişto pe unde te prindea, ură pe ăia care ţi-au făcut flota colier). Ura lasă urme. Ajungi să visezi democraţii violate şI ţi se face lehamite de viaţă. Te ţine UE în picioare ca să-ţi numere votul, ca mortul proptit în geam, să-i ia familia pensia.
Ce i se întâmplă azi e sacrificiu. Ca în fabulă. Buldogul, scos din minţi de lenea, neputinţele lui Unguent şI ifosele aliaţilor care vor să facă României masaj cardiac, a făcut ca lupul către palatul lui Popey. Iar Băse le-a promis că va vorbi. De câteva zile vorbeşte. E vremea flegmelor prezidenţiale.
Ţara lui de câteva procente la sută. Plus, desigur, instituţiile agresate de lovitura de stat. Îi şI vezi pe-o insulă, băgaţi unul în celălalt, solidari cu destinul lui Popey, gata să înfrunte tsunamiul.
Visul lui e simplu. Inepţii din iarnă, ciumpalacii şi viermii s-o fi tăiat de nebuni prin lume. Să nu iasă din igluuri băştinaşii. Pensionarii să aştepte pensia, că pe decembrie se dă mai devreme. Şi dacă ies, să jure proptiţi pe capote cu picioarele răscrăcărate că n-au ieşit la vot, se rătăciseră prin zonă. Să le citească drepturile blogării karatişti. Să le numere Moni dosarele la Bruxelles.
Se sacrifi
