Orice subiect plastic, orice expoziţie sau eveniment pare să fi trecut în umbră densă în faţa subiectului acestui moment: Băsescu a fost pictat pe pereţii Ministerului Apărării. Nu vă speriaţi, nu a fost nevoit domnul preşedinte să vină tocmai din dealul Cotrocenilor să stea cuminte la poză în faţa meşterului de la Apărare. Cum să facă aşa ceva, mai ales acum, când doctrina de apărare este o nebuloasă palpabilă, aruncată de la unii la alţii şi lipită de pereţi, tavan sau podea, când gureşii jucători economisesc o prindere?

Dacă nu aş refuza cu obstinaţie să îmi justific observaţiile, mai ales când merg împotriva convingerilor personale, aş spune că apăr pictura, deşi nu am nici cea mai mică propensiune faţă de cel care exersează în prezent funcţia de la Cotroceni. Dar nu fac asta, aşa că vom trece la naraţiune. Recent, emisiunile TV şi ceva publicaţii au fost invadate de portretul pictat al unui personaj care jigneşte şi este jignit la cel mai înalt nivel local. În principiu, nu ar trebui să fie o problemă, pe vremuri era chiar o practică să gâdili simţurile mai marelui cu un portret gâdilicios. Asta este problema portretului de tranziţie, dacă nu îl flatezi de la început pe comanditar, o vei face ulterior, plus un tratament de lifting şi înfrumuseţare picturală.

Pictura în discuţie nu este un portret de grup cu fel şi fel de figuri recognoscibile, ci o deosebită pictură murală cu subiect istoric. Ea nu este o descoperire recentă, de fapt nu este nici descoperire, nici recentă. Am ştiut mereu că în noua clădire a Ministerului Apărării, în aerul rarefiat al birourilor importante, trăieşte această pictură. De la început a fost o problemă de definire a picturii, fiind o mare secetă de cunoaştere a tehnicilor artei plastice, bruma de idei fiind uscată instantaneu de temperaturile înalte ale dezbaterii. Numele corect este de pictură murală, lucrarea în cauză î