Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinte sociale cu conditii…

Publicat in Bihor Online, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Scris de Cristina Ghilea - Doar familiile care muncesc şi fac eforturi să se intergreze social pot primi cazare în centrele Primăriei.

Centrul de Cazare Temporară nr. 1, nume pe care l-a primit fostul cămin de nefamilişti al Cominca, situat pe strada O. Goga, a fost reabilitat complet şi, în cel mult două luni, va fi repopulat, anunţă municipalitatea.

Punctul final al şantierului a fost marcat miercuri, cu o conferinţă de presă la faţa locului. La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei locale, ai finanţatorului şi ai constructorilor, cu viceprimarul Ovidiu Mureşan ca gazdă. Edilul a spus că pentru cele 29 de noi unităţi locative amenajate în imobil s-au depus 118 dosare ale tot atâtor solicitanţi.

O precizare utilă asupra viitorilor ocupanţi ai apartamentelor: 19 cu o cameră şi 10 cu două camere a venit din partea Floricăi Cherecheş, şefa comisiei sociale din Consiliul local. „Sunt familii active, care au un loc de muncă şi au nevoie de ajutor în ceea ce priveşte locuinţa”, a precizat consilierul local. Astfel, din start sunt excluşi cei care nu pot face dovada că pot achita lunar chiria şi întreţinerea pentru spaţiul locativ din strada Octavian Goga. Categorii, de asemenea, luate în considerare, sunt cei evacuaţi din spaţii retrocedate, cei cu venituri mici dar şi cei proveniţi din centrele de copii.

„Lista s-a afişat şi acum suntem în perioada de constestaţii. În a doua jumătate a lunii decembrie se va face selecţia finală”, a mai precizat Cherecheş.

Vicele Mureşan zice că se aşteaptă la discuţii în rândul celor lăsaţi pe-afară în urma procesului de selecţie dar că departajarea s-a făcut „într-un cadru legal şi transparent”. Contractele de închiriere pentru locuinţe se fac pentru un an – centrul este de cazare temporară, dar se pot prelungi ulterior. Prelungirea sau rezilierea acestora depinde în mare parte şi de bonitatea

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum o ora
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°