Oamenii îşi doresc să aibă acces la sistemul de sănătate, îşi doresc mai multe cabinete în spitale, unde să poate fi consultaţi gratuit. Este una dintre problemele cu care s-a confruntat cel mai des, în întâlnirile cu alegătorii, Marius Neculoiu, candidat USL pentru Senat, în colegiul 4 (Astra- Bartolomeu).
"Oamenii nu au bani să-şi cumpere medicamente, dar să mai plătească consultaţiile la cabinetele private. Eu sunt un susţinător al sistemului public de sănătate şi numai prin acest sistem se poate rezolva problema majorităţii populaţiei. Sigur, după ce ai pus la punct acest sistem, te poţi gândi la nişte servicii suplimentare în sistemul privat. Trebuie să oferim alternative." a declarat dr. Marius Neculoiu. "Din poziţia de parlamentar, am posibilitatea să ajut toate spitalele, odată cu schimbarea legii sănătăţii. Fiecare judeţ trebuie să aibă un spital etalon, ca să poată acorda asistenţa medicală de calitate" a mai spus medicul.
Neculoiu, doctorul tuturor. Dr. Marius Neculoiu vrea să-i asigure pe oameni că odată ce va ajunge parlamentar va rămână acelaşi om profesionist şi moral. "De exemplu, eu nu consult la cabinetul meu doar 7-8 pacienţi pe care mi-i decontează de la Casa de Sănătate. Eu nu pot să-i planific pe bolnavi la trei, patru luni. Ce faci, dacă nu îi primeşti? Îi condamni la moarte? Indiferent dacă este bogat sau sărac, omul tot bolnav este. Eu consult la cabinet pe toţi cei care sunt prezenţi. Chiar dacă sunt peste 40. Eu îi văd pe toţi. La profesie nu renunţ, dacă voi ajunge parlamentar şi cel puţin o zi pe săptămână voi face operaţii la spital." a adăugat Neculoiu.
"Nu am fost implicat în scandaluri, am ajutat pe toată lumea, toate cunoştinţele mele profesionale le-am pus în slujba omului bolnav. Şi am ales să candidez pentru că în politică trebuie să vină oameni noi, profesionişti în fiecare domeniu de activitate. În următorii do