Ieromonahul Arsenie Boca Într-o zi de 28 noiembrie, în ajunul loviturii de stat din 1989, după ce ierarhii tuturor Bisericilor din România aplaudaseră la unison realegerea dictatorului, se stingea din viaţă ignorat de Biserică, dar supravegheat de Securitate, unul din cele mai mari spirite ale monahismului românesc, ieromonahul Arsenie Boca, duhovnic şi pictor desăvârşit Format în atmosfera cosmopolită a Sibiului şi în efervescenţa intelectuală a Bucureştiului interbelic, la umbra marilor profesori care au marcat viaţa universitară românească din anii 30, Arsenie Boca a ales viaţa monahală pentru a-şi trăi căutările şi desăvârşi spiritul. Ca orice monah din acea epocă petrece o perioadă la Muntele Athos şi din 1939 intră în obştea Mănăstirii Sâmbăta de Sus - aşezare monahală ridicată de Brâncoevanu şi distrusă cu tunurile de Generalul austriac Bukow - pe care o transformă într-o redută de spiritualitate în faţa urgiei care urma să vină de la Răsărit. Arestat şi închis periodic între 1945-1962 pentru atitudinea sa anticomunistă, pentru susţinerea luptătorilor din munţi şi pentru sprijinul duhovnicesc acordat creştinilor, Arsenie Boca a fost umilit şi de ierarhii Bisericii, care-l tratau cu dispreţ, iar după eliberare l-au angajat ca pictor bisericesc pe treapta cea mai de jos, deşi picturile sale sunt opere de artă, iar biserica din Drăgănescu este o adevărată capodoperă. Ar fi putut picta marile biserici ale capitalei, dar ca şi astăzi, marile biserici sunt apanajul unui cerc îngust, în care se intră numai cu relaţii la Episcopie şi la Patriarhie. Arsenie Boca era un fost deţinut politic, iar noua conducere a Bisericii vieţuia mână în mână cu belferii Departamentului Cultelor, şi-l considera pe părintele Arsenie un fel de paria. A fost înmormântat la Mănăstirea Prislop, unde mormântul său este, astăzi, locul unuia din cele mai mari pelerinaje din România. Să ne amint