Ordonanta de urgenta pentru schimbarea Legii Audiovizualului, adoptata saptamana aceasta de Guvernul Ponta, sprijina televiziunile in relatia cu operatorii de cablu si satelit, dar si in relatia cu agentiile de publicitate si le ofera protectie suplimentara in fata CNA. A spus-o, miercuri, si presedintele CNA Rasvan Popescu: "Ordonanta e in favoarea media". Daca toate posturile TV sunt favorizate, care sunt motivele pentru care Antenele anume sunt aratate de cablisti, de membri CNA si, neasumat, chiar de unii publicitari drept sursa proiectului de ordonanta? Indiciile se regasesc, in opinia lor, in prevederile noi legate de relatia cu operatorii de cablu si asemanarea lor cu cereri mai vechi ale Antenelor, formulate chiar si in scris, in prevederile legate de concentrarea economica si in istoricul raporturilor Intact-CNA.
Guvernul a adoptat ordonanta de urgenta de modificare a Legii audiovizualului in sedinta de marti, 27 septembrie. Documentul nu fusese facut public, nu fusese trimis la partile interesate, nu fusese dezbatut public. Si aceasta, desi publicitarii, CNA, cablistii, alte foruri cerusera insistent o discutie publica, dupa ce o versiune anterioara a documentului, neasumata oficial, a circulat in piata. Miercuri, in lipsa oricarei comunicari detaliate pe tema ordonantei, premierul Victor Ponta a comentat ca in aceeasi zi unii membri CNA au "citit pe surse" si au "protestat pe surse", el afirmand ca din ordonanta vor fi scoase toate referirile la CNA. In singura mentiune oficiala legata de continutul ordonantei, aflata pe site-ul guvernului, exista referiri la CNA
Nicio autoritate guvernamentala nu si-a asumat paternitatea documentului pana marti, 27 noiembrie, cand purtatorul de cuvant al guvernului a spus ca initiatorul proiectului a fost Ministerul Comunicatiilor.Afirmatii ca trustul Intact s-ar afla in spatele proiectului au circulat de