Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microstagiune: Teatrul German din Timişoara în context european

Publicat in Ziua de Vest, joi 29 noiembrie 2012 ·

Teatrul German de Stat Timişoara organizează, în perioada 5-8 decembrie 2012, o microstagiune în care va prezenta unele dintre cele mai reprezentative montări ale ultimelor stagiuni. La evenimentul desfăşurat sub motto-ul „Teatrul German din Timişoara, în context european” sunt invitaţi directori de teatre, reprezentanţi de festivaluri şi jurnalişti culturali din ţară şi străinătate. Conform purtătorului de cuvânt al teatrului, scopul proiectului este o mai bună promovare a producţiilor teatrale timişorene, în context regional şi internaţional. Evenimentul este organizat în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Referentul pentru Europa de Sud-Est de pe lângă Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni din Ulm şi Institutul pentru Relaţii Externe din Stuttgart (Germania). În timpul acestor patru zile, Teatrul German va prezenta patru producţii. Miercuri, 5 decembrie, de la ora 18.00, va fi prezentat spectacolul „Ţinuturile joase”, de Herta Müller, în regia lui Niky Wolcz. Joi, 6 decembrie, de la ora 18.00, va fi pus în scenă spectacolul „Shaking Shakespeare”, de Lia Bugnar, în regia lui Radu-Alexandru Nica. Spectacolul „Neînţelegerea”, de Albert Camus, în regia lui Bocsárdi László, va fi prezentat vineri, 7 decembrie, la ora 18.00, iar sâmbătă, 8 decembrie, de la ora 19.30, pe scena teatrului va fi prezentat spectacolul „Fetiţa din bolul peştelui auriu”, de Morris Panych, în regia lui Radu Afrim. Toate spectacolele vor avea loc în sala Teatrului German de Stat şi vor fi traduse în limbile română şi engleză. Biletele se pot achiziţiona de la casieria Teatrului German.

Teatrul German de Stat Timişoara organizează, în perioada 5-8 decembrie 2012, o microstagiune în care va prezenta unele dintre cele mai reprezentative montări ale ultimelor stagiuni. La evenimentul desfăşurat sub motto-ul „Teatrul German din Timişo

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 47 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 27 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 33 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°