Stefan Cojocaru 1 Performante pentru mediul stiintific si academic iesean. Un numar de zece ieseni vor fi premiati de Academia Romana, luna viitoare, la Bucuresti, in cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 13 decembrie 2012, de la ora 10.00, in Aula sediului central al institutiei. Distinctiile sunt acordate pentru realizarile din anul 2010. Printre premianti se numara si conf. univ. dr. Stefan Cojocaru, de la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social Politice a Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC). Acesta primeste recunoasterea importantei enitati din tara noastra pentru lucrarea "Evaluarea programelor de asistenta sociala", pentru care se confera premiul "Dimitrie Gusti". In urma cu mai putin de un an, Cojocaru a fost singurul contracandidat al prof. univ. dr. Vasile Isan, actualul rector de la Cuza in cadrul alegerilor pentru cea mai importanta functie de conducere a institutiei de invatamant superior. Pe de alta parte, alaturi de acesta, pe lista celor care vor primi premii sunt si: Tudor Luchian, Razvan Litcanu, cadre didactice tot la Universitatea Cuza, Sorin Bocancea, de la Universitatea Petre Andrei, dar si cercetatori ca Florin Faifer, Dan Aparaschivei sau Dragos Moldoveanu.
Vezi aici lista completa a premiantilor!
Stefan Cojocaru 1 Performante pentru mediul stiintific si academic iesean. Un numar de zece ieseni vor fi premiati de Academia Romana, luna viitoare, la Bucuresti, in cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 13 decembrie 2012, de la ora 10.00, in Aula sediului central al institutiei. Distinctiile sunt acordate pentru realizarile din anul 2010. Printre premianti se numara si conf. univ. dr. Stefan Cojocaru, de la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social Politice a Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC). Acesta primeste recunoasterea importantei enitati din tara noastra pentru lucrarea "Evaluarea programelor