Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adevărata faţă a mediului de afaceri din România: O profitabilitate medie de doar 0,5% şi 94% dintre companii cu maximum 20 de angajaţi

Publicat in Gandul, joi 29 noiembrie 2012 ·

Întregul mediu de afaceri din România a avut anul trecut un profit net de numai 5,3 miliarde de lei, echivalentul a circa 1,2 miliarde de euro, în condiţiile în care afacerile totale derulate au fost de 226,5 miliarde de euro. Reiese astfel că, în 2011, rata medie a profitabilităţii companiilor româneşti a fost de numai 0,5%.

Totodată, profitul mediu net al unei companii a fost de 9.008 de lei, echivalentul a 2.140 de euro, conform unui studiu realizat de Expense Reduction Analysts, companie specializată în servicii de management al costurilor şi al achiziţiilor, pe baza cifrelor oficiale raportate de companii la Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Dintre companiile care au ieşit pe plus în 2011, una din şase a avut o cifră de afaceri mai mică de 100.000 de euro. În ceea ce priveşte companiile care au derulat afaceri de peste un miliard de euro, cinci au avut un profit net de 8 miliarde de euro şi cinci au înregistrat pierderi nete de 1,3 miliarde de euro.

Mai mult, aproape jumătate dintre companiile din România nu au asigurat în 2011 niciun loc de muncă, respectiv au declarat la Finanţe zero angajaţi. Un număr de 272 de companii au terminat anul cu peste 1.000 de salariaţi, în timp ce peste 105.000 de firme au asigurat tot pe atâtea joburi în economie.

Cifra de afaceri medie a unei companii din România a fost în 2011 de 384.000 de euro.

Peste 250.000 de companii, respectiv 43% din numărul total de firme din România, au avut anul trecut pierderi, cu 22% mai puţin decât în 2010.

Liviu Voinea, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) a declarat marţi la ZF LIVE că statul ar trebui să fie mai atent la activitatea companiilor care deşi nu înregistrează profituri continuă să fie prezente pe piaţă.

"De ce intră cineva în business? Ca să facă profit, nu? Da, poate să-şi cheltuiască profitul, dar după c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 4 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 2 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 6 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

27°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°