Controlul efectuat la Direcţia de Sănătate Publică Arad de către Cabinetul Corpului de Control al ministrului Sănătăţii s-a încheiat ieri. Membrii care au alcătuit echipa de control au părăsit tot ieri sediul DSP Arad, iar în următoarele zile se aşteaptă redactarea raportului.
Aşteptările sunt mari atât de o parte cât şi de cealaltă. Dr. Gabriela Ţârle, directoarea instituţiei, speră ca raportul să îi fie benefic şi în acest fel să îşi poată continua activitatea fără nici un fel de probleme, scăpând astfel aproape definitiv de revolta angajaţilor, care nu vor mai avea la cine să mai apeleze împotriva conducerii.
Perioada petrecută de comisia de control la sediul Direcţiei de Sănătate Publică a fost de o săptămână, timp în care a fost controlată la sânge întreaga activitate a conducerii.
Mai mulţi salariaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Arad au depus, în data de 12 octombrie, la Instituţia Prefectului judeţului Arad, un memoriu prin care reclamau mai multe fapte ale directorului executiv dr. Gabriela Ţârle, fapte considerate de reclamanţi drept abu- zive.
Ca atare, printr-un ordin al Prefectului Judeţului Arad, Cosmin Pribac, s-a dispus verificarea aspectelor sesizate de semnatarii memoriului de către o comisie a Prefecturii. După ce au fost verificate acte oficiale, documente justificative, s-a constituit o notă de constatare pe care Instituţia Prefectului a trimis-o Ministerului Sănătăţii, deoarece aceasta nu este abilitată să se pronunţe sau să ia măsuri.
Controlul efectuat la Direcţia de Sănătate Publică Arad de către Cabinetul Corpului de Control al ministrului Sănătăţii s-a încheiat ieri. Membrii care au alcătuit echipa de control au părăsit tot ieri sediul DSP Arad, iar în următoarele zile se aşteaptă redactarea raportului.
Aşteptările sunt mari atât de o parte cât şi de cealaltă. Dr. Gabriela Ţârle, directoar